Codul bunelor maniere
reguli de comportament in diferite situatii
căutare personalizată



codul bunelor maniere la telefon
 
Codul bunelor maniere - reguli de comportament la telefon

Codul bunelor maniere la telefon

    Modul in care incepe o conversatie telefonica difera de la o tara la tara si se inscrie intr-un adevarat " cod ". De pilda in Germania, Franta, Anglia, in momentul ridicarii receptorului, cel solicitat isi spune automat numele si asteapta un raspuns. Cel care a sunat isi declina numele si el. La noi, s-a stabilit regula ca cel care suna sa se prezinte, dupa ce, obligatoriu, a spus " Buna ziua! ", " Buna seara " sau " Ma scuzati ca va deranjez, sunt Maria Ionescu, pot sa vorbesc cu ... ". Daca este vorba de o conversatie pe teme de serviciu, nu ne vom spune numai numele ci si profesia " Sunt inginerul Dan Ionescu si as dori sa vorbesc cu ...". Sa evitam deci situatia extrem de neplacuta ca nedeclinindu-ne identitatea de la inceput sa fim chestionati "Dar cine intreaba? Sa vad daca este "Chiar daca persoana pe care o cautam lipseste, nu vom scapa de senimentul penibil ca aceasta ne evita.
    Omniprezenta expresia " Alo " trebuie sa fie urmata de numele persoanei care telefoneaza. Sa precizam ca este o grosolanie ca un barbat care cere la telefon o femeie sau o femeie care cere la telefon un barbat sa nu se prezinte sotului, respectiv sotiei acestuia.
Regula generala este ca cel care a sunat sa puna capat discutiei, in afara cazului in care interlocutorul sau are motive serioase s-o faca. Exista o anumita uzanta si in a pune receptorul in furca. Amindoi fac lucrul acesta cu grija, fara a-l trinti. Recomandare nu este atit de gratuita precum pare. Pe linga faptul ca am comite o impolitete, am putea bloca linia telefonica.

Codul bunelor maniere la telefon

    Nu exista decit putine exceptii de la obligatia de a saluta - apelurile in caz de urgenta (112) : pompieri,salvare...
In viata de zi cu zi, ne confruntam cu situatii in care nu este nevoie sa ne recomandam : convorbirile cu membrii familiei sau cu prietenii apropiati care ne recunosc dupa voce. De asemenea, nu este cazul se ne spunem numele cand cerem o informatie la un oficiu telefonic, la centrala unei institutii, la banca, gara, aeroport.
    Daca pana acum ne-am referit la formulele de adresare si la cele de incheiere intr-o convorbire telefonica, este firesc sa abordam si problema duratei acesteia. Este de dorit ca ea sa fie cit mai scurta. sa nu uitam ca telefonul a fost inventat pentru transmiterea rapida, la distanta, a unor mesaje importante. A discuta la nesfirsit despre cele mai banale subiecte a devenit o adevarata " boala " a zilelor noastre. Daca avem mai multe de spus sa alegem calea epistolara sau ne fixam o intilnire.
    Cum procedam cand avem pe cineva in vizita si suna telefonul? Daca sunt scurte comunicari le primim linistiti si dam relatiile cerute foarte pe scurt, dar fara sa fim nepoliticosi. Ne cerem apoi scuze fata de musafiri ca si fata de cel care ne-a sunat. Este inadmisibil sa purtam o lunga conversatie telfonica de fata cu persoane straine. Vom spune interlocutorului nostru care este situatia si vom amina convorbirea. In nici un caz nu vom spune : " Te sun eu peste zece minute " daca cel venit in vizita nu si-a manifestat dorinta sa plece imediat. Este o gafa. Oricit de mult ne intereseaza persoana de la telefon are prioritate persoana venita in vizita.

Codul bunelor maniere la telefon

    Se intimpla ca fara voia noastra sa asistam la o convorbire telefonica strict confidentiala. Daca persoana care a vorbit nu deschide o conversatie pe aceasta tema nu o vom face nici noi. Nu vom intreba cine a fost? ce dorea? de ce esti suparat? Ne prefacem ca nu am auzit nimic. Nu este o dovada de ipocrizie ci de tact si politete.
Un om bine crescut nu vede ceea ce nu trebuie sa vada, nu aude ceea nu a fost spus pentru urechile sale si nu comenteaza ceea ce nu a vazut si nu a auzit. La rindul ei gazda nu va relata pe larg conversatia avuta. S-ar putea ca cei de fata sa nu fie deloc interesati, ci va spune ceva de genul - nu era nimic important, sau - probleme, se rezolva ... Isi va cere scuze ( pentru ca a vorbit la telefon in prezenta altora ) si cu asta discutia se incheie.
    Sa avem grija si cum raspundem la telefon. Cand suntem ocupati, curge apa in cada, se prajeste ceva pe foc, nu ne repezim la primul semnal ci oprim tot ce ar putea provoca mici " catastrofe " si raspundem calm, potolit, fara a-i reprosa prietenului ca din cauza lui am inundat vecinii! Si cum unele activitati nu pot fi intrerupte, este de preferat sa nu raspundem la telefon. Nimic nu ne indreptateste sa-i lasam celui care ne cauta impresia ca ne-a deranjat taindu-i vorba cu un : " Spune repede, ma spalam pe cap ". La rindul nostru, cand telefonam nu vom incepe o convorbire cu reprosuri : " Unde umblati? Va caut de trei zile ... ". Este suparator! Am auzit un raspuns amuzant din partea unei persoane astfel apostrofate : " De ce nu-mi telefonati cand sunt acasa?! "
    Cand trebuie sa telefonam? Nu exista o regula generala dar trebuie sa avem grija sa n-o facem nici prea devreme, dimineata, nici prea tirziu, seara. In principiu, este bine sa cunoastem programul de viata al prietenilor nostri, si sa-l respectam, nederanjindu-i. Cine tine sa aiba liniste, sa studieze sau sa se odihneasca isi ia masuri de precautie : va scoate de pilda telefonul din priza pentru scurt timp. Robotul, care incepe sa se generalizeze si la noi ne scoate din impas daca avem de primit mesaje importante sau daca, pur si simplu, vrem sa stim cine ne-a cautat intre timp.

Codul bunelor maniere la telefon

    Ce facem cand nu ne raspunde la telefon persoana pe care o cautam ci altcineva? Bunul simt ne obliga sa-i adresam citeva cuvinte interlocutorului nostru, mai ales daca il cunoastem. Pe scurt, il salutam, spunem cine suntem si ce vrem, ne cerem scuze ca-l deranjam, apoi ii multumim pentru informatiile pe care ni le da.
    Pledam aici pentru bunele maniere. Asa ca in cazul in care noi ii dam relatii celui care telefoneaza, nu vom spune niciodata : " Esti chemat la telefon " sau " Pisalogul de Popa te cheama la telefon ". E o gafa! Sa ne obisnuim sa fim politicosi chiar daca nu suntem auziti de " pisalog " ci sa spunem firesc " Radule, te cauta domnul Popa la telefon ".
Spuneam ca in relatiile de serviciu nu trebuie sa uitam sa ne spunem si profesia : " Sunt inginerul Popescu si as dori sa vorbesc cu domnul ... ". Asta nu inseamna sa ne etalam cu ostentatie functia.
    Altceva este cand secretara face legatura. Vom fi socati, fara doar si poate, sa auzim la telefon " Sunt directorul general al firmei ... ". In schimb, este normal ca secretara sa sa spuna : " Aveti legatura cu domnul director general Popa ".
    Experienta ne dovedeste ca avem de-a face si cu situatii neplacute. Persoane care nu au habar de elementarele reguli ale unei purtari civilizate spun rastit " Alo, cu Elena ", de pilda.
    Daca din intimplare am gresit un numar de telefon, trebuie sa ne cerem scuze. Cu toate acestea deseori ni se raspunde injurios. Este o purtare incompatibila cu statutul de om civilizat, asa ca sa ne abtinem sa ne purtam la fel vreodata.

Codul bunelor maniere la telefon