CODUL DE PROCEDURA CIVILA - CARTEA a VI-a - Proceduri speciale

 

Codul de Procedura Civila - pagina de start

    TITLUL X

Procedura cu privire la cererile de valoare redusa

ART. 1.025
Domeniu de aplicare
(1) Prezentul titlu se aplica atunci cand valoarea cererii, fara a se lua in considerare dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depaseste suma de 10.000 lei la data sesizarii instantei.
(2) Prezentul titlu nu se aplica in materie fiscala, vamala sau administrativa si nici in ceea ce priveste raspunderea statului pentru acte sau omisiuni in cadrul exercitarii autoritatii publice.
(3) De asemenea, prezenta procedura nu se aplica cererilor referitoare la:
a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice;
b) drepturile patrimoniale nascute din raporturile de familie;
c) mostenire;
d) insolventa, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societatilor insolvabile si a altor persoane juridice sau alte proceduri asemanatoare;
e) asigurari sociale;
f) dreptul muncii;
g) inchirierea unor bunuri imobile, cu exceptia actiunilor privind creantele avand ca obiect plata unei sume de bani;
h) arbitraj;
i) atingeri aduse dreptului la viata privata sau altor drepturi care privesc personalitatea.
ART. 1.026
Caracterul alternativ
(1) Reclamantul are alegerea intre procedura speciala reglementata de prezentul titlu si procedura de drept comun.
(2) Daca a sesizat instanta cu o cerere redactata potrivit art. 194, aceasta va fi solutionata potrivit procedurii de drept comun, cu exceptia cazului in care reclamantul, cel mai tarziu la primul termen de judecata, solicita in mod expres aplicarea procedurii speciale.
(3) Atunci cand cererea nu poate fi solutionata potrivit dispozitiilor prevazute de prezentul titlu, instanta judecatoreasca il informeaza pe reclamant in acest sens, iar daca reclamantul nu isi retrage cererea, aceasta va fi judecata potrivit dreptului comun.
ART. 1.027
Instanta competenta
(1) Competenta de a solutiona cererea in prima instanta apartine judecatoriei.
(2) Competenta teritoriala se stabileste potrivit dreptului comun.
ART. 1.028
Declansarea procedurii
(1) Reclamantul declanseaza procedura cu privire la cererile cu valoare redusa prin completarea formularului de cerere si depunerea sau trimiterea acestuia la instanta competenta, prin posta sau prin orice alte mijloace care asigura transmiterea formularului si confirmarea primirii acestuia.
(2) Formularul de cerere se aproba prin ordin al ministrului justitiei si contine rubrici care permit identificarea partilor, valoarea pretentiei, indicarea probelor si alte elemente necesare solutionarii cauzei.
(3) Odata cu formularul de cerere se depun ori se trimit si copii de pe inscrisurile de care reclamantul intelege sa se foloseasca.
(4) In cazul in care informatiile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare sau sunt inadecvate ori formularul de cerere nu a fost completat corect, instanta ii va acorda reclamantului posibilitatea sa completeze sau sa rectifice formularul ori sa furnizeze informatii sau inscrisuri suplimentare. Instanta va folosi in acest scop un formular-tip, care va fi aprobat prin ordin al ministrului justitiei.
(5) In cazul in care reclamantul nu completeaza sau nu rectifica formularul de cerere in termenul stabilit de instanta, cererea se va anula.
ART. 1.029
Desfasurarea procedurii
(1) Procedura cu privire la cererile cu valoare redusa este scrisa si se desfasoara in intregul ei in camera de consiliu.
(2) Instanta poate dispune infatisarea partilor, daca apreciaza acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre parti. Instanta poate sa refuze o astfel de solicitare in cazul in care considera ca, tinand cont de imprejurarile cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motiveaza in scris si nu poate fi atacat separat.
(3) Dupa primirea formularului de cerere completat corect, instanta va trimite de indata paratului formularul de raspuns, insotit de o copie a formularului de cerere si de copii de pe inscrisurile depuse de reclamant.
(4) In termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevazute la alin. (3), paratul va depune sau trimite formularul de raspuns completat corespunzator, precum si copii de pe inscrisurile de care intelege sa se foloseasca. Paratul poate sa raspunda prin orice alt mijloc adecvat, fara utilizarea formularului de raspuns.
(5) Instanta va comunica de indata reclamantului copii de pe raspunsul paratului, cererea reconventionala, daca este cazul, precum si de pe inscrisurile depuse de parat.
(6) Daca paratul a formulat cerere reconventionala, reclamantul, in termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, va depune sau va trimite formularul de raspuns completat corespunzator ori va raspunde prin orice alt mijloc.
(7) Cererea reconventionala care nu poate fi solutionata in cadrul prezentei proceduri intrucat nu sunt indeplinite cerintele prevazute la art. 1.025 va fi disjunsa si judecata potrivit dreptului comun.
(8) Instanta poate solicita partilor sa furnizeze mai multe informatii in termenul pe care il va stabili in acest scop, care nu poate depasi 30 de zile de la primirea raspunsului paratului sau, dupa caz, al reclamantului.
(9) Instanta poate incuviinta si alte probe in afara inscrisurilor depuse de parti. Nu vor fi insa incuviintate acele probe a caror administrare necesita cheltuieli disproportionate fata de valoarea cererii de chemare in judecata sau a cererii reconventionale.
(10) In cazul in care instanta a fixat un termen pentru infatisarea partilor, acestea trebuie citate.
(11) Ori de cate ori instanta stabileste un termen in vederea indeplinirii unui act de procedura, va instiinta partea interesata de consecintele nerespectarii acestuia.
ART. 1.030
Solutionarea cererii
(1) Instanta va pronunta si redacta hotararea in termen de 30 de zile de la primirea tuturor informatiilor necesare sau, dupa caz, de la dezbaterea orala.
(2) In cazul in care nu se primeste niciun raspuns de la partea interesata in termenul stabilit la art. 1.029 alin. (4), (6) sau (8), instanta se va pronunta cu privire la cererea principala sau la cererea reconventionala in raport cu actele aflate la dosar.
(3) Hotararea primei instante este executorie de drept.
ART. 1.031
Cheltuieli de judecata
(1) Partea care cade in pretentii va fi obligata, la cererea celeilalte parti, la plata cheltuielilor de judecata.
(2) Cu toate acestea, instanta nu va acorda partii care a castigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoare disproportionata in raport cu valoarea cererii.
ART. 1.032
Cai de atac
(1) Hotararea judecatoriei este supusa numai apelului la tribunal, in termen de 30 de zile de la comunicare.
(2) Pentru motive temeinice, instanta de apel poate sa suspende executarea silita, insa numai daca se consemneaza o cautiune de 10% din valoarea contestata.
(3) Hotararea instantei de apel se comunica partilor si este definitiva.

Codul de Procedura Civila - Procedura cu privire la cererile de valoare redusa