Codul Civil - CARTEA a III-a - Despre bunuri*)

 

Codul Civil - pagina de start

Noul Cod Civil
    TITLUL V

Administrarea bunurilor altuia

*) Dispozitiile tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a III-a sunt cuprinse in art. 55-82 din Legea nr. 71/2011.


CAP. IV
Incetarea administrarii


SECTIUNEA a 2-a
Darea de seama si predarea bunurilor

ART. 850
Darea de seama finala
(1) La incetarea raporturilor de administrare, administratorul va prezenta o dare de seama finala beneficiarului si, dupa caz, administratorului inlocuitor sau celorlalti administratori. in cazul incetarii simultane a raporturilor de administrare ale mai multor administratori, acestia vor prezenta o singura dare de seama, cu exceptia cazului in care atributiile acestora sunt separate.
(2) Darea de seama va cuprinde toate datele necesare pentru a permite verificarea exactitatii sale. Registrele si celelalte documente justificative vor putea fi consultate de persoanele interesate.
(3) Acceptarea darii de seama de catre beneficiar il descarca pe administrator.
ART. 851
Descarcarea judiciara de gestiune
(1) in cazul in care oricare dintre beneficiari nu accepta darea de seama, administratorul poate cere instantei judecatoresti sa o incuviinteze.
(2) Ori de cate ori se considera necesar, instanta judecatoreasca va dispune efectuarea unei expertize de specialitate.
ART. 852
Locul predarii bunurilor
In lipsa unei stipulatii contrare, administratorul preda bunurile administrate la locul unde se gasesc acestea.
ART. 853
Intinderea obligatiei de restituire
(1) Administratorul este obligat sa predea tot ce a primit in exercitarea atributiilor sale, chiar daca plata primita de la tert este nedatorata beneficiarului sau, dupa caz, fiduciarului, pentru masa patrimoniala fiduciara.
(2) Administratorul este, de asemenea, obligat sa restituie orice profit sau orice alt avantaj patrimonial realizat in folos personal prin utilizarea, fara permisiune, a datelor si a informatiilor obtinute in virtutea calitatii sale.
(3) Administratorul care a folosit, fara permisiune, un bun este obligat sa il indemnizeze pe beneficiar sau, dupa caz, pe fiduciar, in contul masei patrimoniale fiduciare cu echivalentul folosintei bunului.
ART. 854
Suportarea cheltuielilor administrarii
(1) Cheltuielile administrarii, inclusiv cele ocazionate de prezentarea darii de seama si de predarea bunurilor, sunt in sarcina beneficiarului sau, dupa caz, a fiduciarului, pentru masa patrimoniala fiduciara.
(2) in cazul renuntarii, denuntarii actului de desemnare sau al inlocuirii administratorului, beneficiarul ori fiduciarul, in contul masei patrimoniale fiduciare, are in sarcina, pe langa cheltuielile mentionate la alin. (1), si plata remuneratiei cuvenite administratorului in raport cu durata activitatii sale.
ART. 855
Data curgerii dobanzilor
(1) Administratorul datoreaza dobanzi asupra soldului de la data acceptarii ori a incuviintarii judiciare a darii de seama sau, dupa caz, de la data notificarii prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire sau prin orice alt mijloc prevazut de lege.
(2) Beneficiarul sau fiduciarul, pentru masa patrimoniala fiduciara, datoreaza dobanzi pentru sumele cuvenite administratorului doar de la punerea in intarziere potrivit alin. (1).
ART. 856
Deducerea remuneratiei
(1) Administratorul poate deduce din soldul administrarii remuneratia care ii este datorata de beneficiar sau de fiduciar, in contul masei patrimoniale fiduciare, pentru activitatea sa.
(2) Administratorul are drept de retentie asupra bunului administrat pana la plata integrala a datoriei fata de el.
ART. 857
Solidaritatea beneficiarilor
In caz de pluralitate de beneficiari, acestia sunt tinuti solidar la indeplinirea obligatiilor fata de administrator.

Codul Civil - Darea de seama si predarea bunurilor


</