Codul Civil - CARTEA a II-a - Despre familie*)

 

Codul Civil - pagina de start

Noul Cod Civil
    TITLUL III

Rudenia

*) Dispozitiile tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a II-a sunt cuprinse in art. 24-51 din Legea nr. 71/2011.


CAP. III
Adoptia


SECTIUNEA a 3-a
Efectele adoptiei

ART. 469
Data adoptiei
Adoptia produce efecte de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care a fost incuviintata.
ART. 470
Efectele asupra rudeniei
(1) Prin adoptie se stabilesc filiatia dintre adoptat si cel care adopta, precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului.
(2) Raporturile de rudenie inceteaza intre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si parintii firesti si rudele acestora, pe de alta parte.
(3) Cand adoptator este sotul parintelui firesc sau adoptiv, legaturile de rudenie ale adoptatului inceteaza numai in raport cu parintele firesc si rudele parintelui firesc care nu este casatorit cu adoptatorul.
ART. 471
Raporturile dintre adoptator si adoptat
(1) Adoptatorul are fata de copilul adoptat drepturile si indatoririle parintelui fata de copilul sau firesc.
(2) In cazul in care cel care adopta este sotul parintelui firesc al adoptatului, drepturile si indatoririle parintesti se exercita de catre adoptator si parintele firesc casatorit cu acesta.
(3) Adoptatul are fata de adoptator drepturile si indatoririle pe care le are orice persoana fata de parintii sai firesti.
ART. 472
Decaderea adoptatorului din exercitiul drepturilor parintesti
Daca adoptatorul este decazut din exercitiul drepturilor parintesti, instanta de tutela, tinand seama de interesul superior al copilului, poate sa instituie tutela sau una dintre masurile de protectie prevazute de lege. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
ART. 473
Numele adoptatului
(1) Copilul adoptat dobandeste prin adoptie numele de familie al celui care adopta.
(2) Daca adoptia se face de catre 2 soti ori de catre sotul care adopta copilul celuilalt sot, iar sotii au nume comun, copilul adoptat poarta acest nume. In cazul in care sotii nu au nume de familie comun, ei sunt obligati sa declare instantei care incuviinteaza adoptia numele pe care acesta urmeaza sa il poarte. Daca sotii nu se inteleg, hotaraste instanta. Dispozitiile art. 264 raman aplicabile.
(3) Pentru motive temeinice, instanta, incuviintand adoptia, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare si cu consimtamantul copilului care a implinit varsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.
(4) In cazul adoptiei unei persoane casatorite, care poarta un nume comun cu celalalt sot, sotul adoptat poate lua numele adoptatorului, cu consimtamantul celuilalt sot, dat in fata instantei care incuviinteaza adoptia.
(5) Pe baza hotararii definitive de incuviintare a adoptiei, serviciul de stare civila competent intocmeste, in conditiile legii, un nou act de nastere al copilului, in care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind parintii sai firesti. Vechiul act de nastere se pastreaza, mentionandu-se pe marginea acestuia intocmirea noului act.
ART. 474
Informatiile cu privire la adoptie
Informatiile cu privire la adoptie sunt confidentiale. Modul in care adoptatul este informat cu privire la adoptie si la familia sa de origine, precum si regimul juridic general al informatiilor privind adoptia se stabilesc prin lege speciala.

Codul Civil - Efectele adoptiei