Pe scurt
- Ziua livrării se știe dinainte, ora nu. Plecarea din România e în fiecare miercuri. În Stuttgart, de exemplu, coletul ajunge de regulă joi după-amiază, așa că destinatarul trebuie să fie disponibil toată după-amiaza.
- Dacă destinatarul lucrează în ture, alegi săptămâna în care e liber în ziua livrării.
- Coletul poate fi primit și de altcineva, de exemplu un vecin sau un coleg. Persoana respectivă se anunță la rezervare sau mai târziu, dar din timp.
- Adresa trebuie să-l ducă pe șofer până la ușă. Treci numele de pe sonerie și precizează dacă e vorba de clădirea din curte. Adresa se poate schimba și după rezervare, fără cost în plus dacă noua adresă e pe rută.
- Dacă livrarea nu reușește, ești anunțat și, pe cât posibil, livrarea se reia. Dacă nu se găsește nicio soluție, coletul se întoarce fără cost suplimentar. Transportul nu se face la temperatură controlată, așa că alimentele perisabile suportă cel mai greu așteptarea.
Mihai e la depozit, la douăzeci de minute de acolo. Săptămâna asta lucrează în tura de după-amiază, până la zece seara, iar telefonul e în dulapul din vestiar.
În cutie sunt niște cârnați de casă, o pereche de bocanci de iarnă și un cozonac, puse acolo marți seara.
La Iași sună telefonul mamei.
De cele mai multe ori, momentul acesta se poate evita, iar aproape tot ce ține de el se hotărăște la Iași, înainte de miercuri.
Ruta, nu ora
Un curier din Stuttgart pleacă dimineața din depozitul din oraș, cu o listă de adrese aflate la câțiva kilometri una de alta. Microbuzul care face transportul door-to-door până la Mihai a plecat miercuri din România și are în urmă drumul prin Ungaria și Austria. În el sunt și alte colete, fiecare cu adresa lui.
Ziua se știe cu mult înainte. Plecarea e miercuri, iar în Stuttgart microbuzul ajunge de regulă joi după-amiază. Fiecare oraș are ziua lui.
Ora exactă o dă drumul: un blocaj pe autostradă, o livrare într-un oraș de pe traseu, o adresă unde destinatarul coboară după cinci minute.
Așa că, atunci când mama îl întreabă pe Mihai dacă e acasă joi, întrebarea e despre toată după-amiaza.
Joi, Mihai a fost acasă până la unu și jumătate.
Bocancii pot aștepta
Mama a închis cutia marți seara. Când microbuzul oprește joi după-amiază în fața blocului, cârnații au deja două zile în cutie. Sunt proaspeți, făcuți duminică.
În condițiile de transport pentru colete, mama a citit că poate trimite carne spre Germania. Ce se întâmplă dacă joi nu răspunde nimeni la sonerie depinde și de ce a pus mama în cutie.
Bocancii pot aștepta zile întregi, iar cozonacul câteva zile. Transportul nu se face la temperatură controlată, așa că la cârnați fiecare zi de întârziere se adaugă celor două petrecute deja în cutie.
De conținut depinde și cine poate primi coletul. Doamna Becker de la etajul doi ar păstra fără probleme o cutie cu bocanci până vineri. Pentru cârnați, ar trebui să deschidă o cutie străină și să le facă loc printre lucrurile ei.
O pungă pusă deasupra, peste bocanci, se scoate în zece secunde. E de ajuns ca Mihai să știe că e acolo și să-i spună dinainte doamnei Becker.
Un act important, cum e certificatul de naștere cerut la Bürgeramt, primăria de cartier, ar fi schimbat lista cu totul. Pe ea ar fi rămas doar Mihai.
Dacă până la urmă coletul se întoarce la Iași, bocancii fac drumul de două ori și nu pățesc nimic, iar cârnații stau aproape o săptămână în cutie.
Săptămâna în care Mihai e de dimineață
Microbuzul pleacă din România în fiecare miercuri, așa că mama nu alege ziua. Alege săptămâna.
Mihai lucrează în trei schimburi care se rotesc: de dimineață (de la șase la două), de după-amiază și de noapte. Planul de ture apare pe ușa vestiarului cu vreo zece zile înainte. Cutia din deschidere a nimerit în tura de după-amiază.
Dacă ar fi plecat miercurea următoare, l-ar fi găsit în tura de noapte. Joi după-amiază ar fi fost acasă, dormind, la etajul patru, unde soneria de la intrare abia se aude. Joia aceea nu era pierdută: era de ajuns ca Mihai să lase telefonul pe sonor după prânz.
Două miercuri mai târziu, ar fi fost de dimineață și acasă de la două și jumătate.
În decembrie, cu orele suplimentare dinainte de sărbători, rotația nu mai ține. Atunci contează joia anume, iar Mihai o poate schimba cu un coleg.
Pentru cineva care lucrează la birou, de la opt la cinci, toate joile arată la fel. Acolo întrebarea e cine poate fi acasă în locul lui.
Cârnații se pot face și peste două duminici, după o singură întrebare pusă la telefon:
„În ce săptămână ești de dimineață?”
Doamna Becker de la etajul doi
Doamna Becker e pensionară și stă acasă aproape în fiecare după-amiază. Primește coletele pentru jumătate de bloc, iar pe bilețelele lăsate de curieri în cutiile poștale ale vecinilor apare des numele ei.
Pe curierul care trece zilnic prin cartier îl cunoaște. De coletul de joi nu știe nimic, iar un șofer care sună la ușa ei și întreabă de Mihai de la etajul patru o ia prin surprindere.
De aceea, discuția cu ea o are Mihai, cu câteva zile înainte, pe scară. Îi spune că joi vine un colet de acasă și o întreabă dacă îl poate primi în locul lui.
Mama are și ea partea ei. Spune că, dacă Mihai nu răspunde, coletul poate fi lăsat la doamna Becker, la etajul doi, și dă numărul de telefon primit de la Mihai. Poate face asta chiar la rezervare sau mai târziu, după ce Mihai a vorbit cu vecina. Important e să anunțe din timp, pentru că altfel șoferul nu are de unde să știe de ea.
La un transport de la adresă la adresă, adresa poate fi și ușa de la etajul doi.
A doua variantă stă în blocul de alături. Andrei, colegul lui Mihai de la depozit, lucrează în altă tură, așa că atunci când Mihai e la muncă joi după-amiază, Andrei de obicei e acasă.
Vineri, doamna Becker primește o felie de cozonac.
Poarta de la depozit
În primul an la Stuttgart, Mihai a lucrat la recepția unui hotel din centru. Coletele de acasă ajungeau atunci direct acolo, așa că acum, când joi după-amiază el e la depozit, mamei îi vine aceeași idee.
La hotel mergea pentru că la recepție era mereu cineva, colete veneau zilnic, iar în bucătăria hotelului se găsea loc într-un frigider. Mama scria pe adresă numele hotelului și intrarea de serviciu din spate, pentru că șoferul caută o ușă, nu o clădire.
O adresă nouă se poate da și după rezervare. Pe ruta microbuzului, livrarea nu costă nimic în plus, iar în afara ei se calculează diferența de preț.
Un transport door-to-door merge până la ușă. La depozit, ușa e o barieră cu o gheretă lângă ea. Prin ea trec, la ore programate, tirurile care aduc marfă pentru depozit, fiecare cu numărul de înmatriculare trecut pe o listă. Microbuzul cu coletul lui Mihai nu e pe listă.
Nici portarul nu primește colete pentru angajați. Regula e scrisă într-un regulament pe care Mihai l-a semnat în prima zi și pe care nu l-a mai citit de atunci.
Nici Mihai nu poate ieși la poartă când vine microbuzul. Cu scannerul în mână, în mijlocul turei, pleacă doar în pauza de la șase.
Pentru Mihai, depozitul e mai departe decât cele douăzeci de minute.
Numele de pe sonerie
Mihai a preluat apartamentul de la un domn Krüger, iar pe sonerie a rămas numele acestuia. Cu o adresă pe care scrie doar numele lui Mihai, șoferul l-ar căuta degeaba pe un panou cu douăzeci de nume.
De aceea, mama scrie în adresă „bei Krüger” după numele lui Mihai, cum se obișnuiește în Germania. Mai adaugă „Hinterhaus”, pentru că blocul e în curtea interioară, în spatele clădirii de la stradă, cu intrarea printr-un pasaj.
Șoferul care face livrarea de la adresă la adresă vede blocul pentru prima dată. Restul îl află din adresă.
Numărul dat la rezervare, același cu cel scris pe cutie, e al lui Mihai. În săptămâna potrivită, Mihai e acasă când vine microbuzul, dar de obicei nu răspunde la numerele pe care nu le are în agendă. În joia aceea răspunde la orice apel.
Dacă tot nu răspunde, rămân doamna Becker, anunțată dinainte, și telefonul de la Iași. Mama are numărul vecinei scris pe o hârtie, pentru cazul în care nu l-a dat la timp.
Mesajul de la ora șase
Joi, după a doua apăsare pe sonerie, șoferul îi lasă lui Mihai un mesaj, iar la Iași sună telefonul mamei. Cel care a trimis coletul e următorul om de întrebat.
Mama rămâne fără răspuns. Nu știe că Mihai e de după-amiază și nu are numărul nimănui din Stuttgart.
Mihai citește mesajul la șase, în pauză, cu telefonul scos din dulap. Îl sună întâi pe Andrei, din blocul de alături, care e de dimineață săptămâna asta și e acasă, apoi sună înapoi la numărul din mesaj. Adresa lui Andrei e pe drumul microbuzului, așa că schimbarea nu costă nimic în plus.
Pe cât posibil, livrarea se reia înainte de retur, care pleacă spre România sâmbăta și duminica.
Dacă până atunci nu se găsește nicio soluție, cutia se întoarce la Iași, cu bocanci, cârnați și cozonac cu tot. Nici reluarea livrării, nici drumul înapoi nu se plătesc separat.
Cutia îl așteaptă pe Mihai la Andrei.
Altă joi
Joi după-amiază, un microbuz cu număr de România oprește din nou în fața blocului din Stuttgart. Pe cutie scrie „bei Krüger, Hinterhaus”, iar șoferul trece prin pasaj și găsește soneria.
Mihai e de dimineață săptămâna asta. A ajuns acasă la două și jumătate, iar telefonul stă pe masă, cu sonorul pornit.
Șoferul apasă butonul o singură dată. Mihai coboară cele patru etaje.
La Iași, telefonul mamei nu sună.